Votul prin corespondență: de la lege la adevăr. Guvernul din Exil.
Adevărul gol-goluț este că niciunul, dar absolut niciunul din liderii politici de la București, dintre cei care trag sforile puterii, NU CONSIDERĂ DIASPORA O PRIORIATE. Mai mult, o disprețuiesc. De la funcțiile cele mai importante în stat, până la liderii vocali de partide. Declarațiile de dragoste sunt, absolut toate, pure ipocrizii!
Diaspora a fost folosită la prezidențialele din 2014 în mod tehnic, ca masă de vot și pentru a răsturna votul din țară, printr-o strategie de laborator. S-a folosit, cu destul cinism, marea frustrare și ura, legitime, ale românilor plecați (de fapt alungați de un stat corupt și nedemn), într-un joc electoral închis. După alegeri, politicienii care au câștigat, dar și cei care au pierdut, au rămas cu ”beleaua” pe cap, cu promisiunile făcute.
Legea electorală, care alocă un numar nesemnificativ de mandate pentru diaspora, precum și așa-zisul vot prin corespondență sunt, de fapt, praf în ochi, pentru naivi. Cheia problemei stă cu totul în altceva. Atâta vreme cât diaspora nu este organizată, iar românii din afară sunt dezbinați, umiliți de statul român și, mai ales săraci, fără putința de a pune condiții, la București vor fi tratați cu festivisme, minciună și ipocrizie, ca niste fugari. Votul diasporei nu trebuia, de la bun început, tratat ca o chestiune tehnică, de tip cantitativ, ci, mai mult ca o formă de acțiune politică împotriva unui stat corupt, ca un act de acuzare, ca o formă de protest. Nu votul, ci vocile civice. Ma gândesc dacă, raportat la situația disperată a românilor din afară, nu ar fi cazul, dragi compatrioți, să vă organizați într-un Guvern în Exil…
