Dreapta romaneasca: politici ale excluderilor. Cale libera pentru stanga.
Blestemul care a urmarit si urmareste dreapta in Romania isi are sorgintea in incompatibilitatea si conflictul originare, reluate in 1990, intre PNTCD si PNL. Cele doua partide istorice nu au reusit sa construiasca un proiect comun, impotriva stangii. Din contra, conflictul intre cele doua partide, potentat cu atat mai mult de lideri, a fost permanent speculat de stanga post-comunista, pana la marele proiect USL, cand PNL a mers intr-o alianta fara conditii cu PSD, intarind pozitia PSD.
Oferta pe care i-am facut-o personal lui Crin Antonescu in 2010 (inainte de a se face USL), o alianta PNL – PNTCD, a partidelor istorice, a fost refuzata de Antonescu. Liberalii nu si-au dorit niciodata sa ajute PNTCD, cu toate ca in 1996 taranistii i-au salvat de la disparitie. Mai mult, intrarea PNL in siajul PSD a condus la propria lui decredibilizare, cum era de asteptat, PSD facand un joc inteligent, de destructurare. Singurul presedinte PNL, care a fost deschis spre o asemenea formula a fost Calin Popescu Tariceanu, in 2008, in timpul mandatului sau.
Azi, se merge pe aceeasi linie, adica, a eliminarii rivalilor de pe dreapta, chiar de partidele dreptei. Iata, intre PNL si PMP exista o adversitate totala. Iar, pe de alta parte, dorinta explicita a PNL de a elimina PNTCD de pe scena, eventual printr-o absorbtie, a blocat orice negocieri. PMP, si el, prin Traian Basescu, pare ca merge spre izolare si marginalizare.
In concluzie, rivalitatile de pe dreapta conduc, fara dubiu, la crearea unui culoar liber pentru PSD, pentru castigarea alegerilor din 2016. Lipsit de opozitie serioasa, PSD si Liviu Dragnea, cu guvernul Ponta, se reorganizeaza si se repozitioneaza pe zi ce trece, atat prin aruncarea dreptei in derizoriu, cat si prin izolarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni, deconectat de un proiect politic deschis al dreptei. Arogantele asa-zisilor lideri ai dreptei devin penibile si de nesuportat pentru propriul electorat. Cand le-am amintit de Corneliu Coposu si proiectul sau din 1992 – CDR, care a fost capabil sa castige in 1996, au intors spatele: lipsa de viziune, care va costa scump. Sa fiu bine inteles: liderii dreptei au platit, platesc si vor plati propria incompetenta.
