I. România de azi – diagnostic politic
1) Eşecul reformei şi criza de sistem
2) Şansa primului schimb de generaţii după 1990
II. Principiile şi valorile noastre
1) Principiile fondatorilor PNŢCD, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache
2) Doctrina politică: democraţia creştină
III. Dimensiunea naţională
1) Familia – centrul societăţii
2) Modelul economic: economia socială de piaţă
3) Lumea rurală: Programul “Pământul”
4) Unitatea naţională: “Basarabia, pământ românesc”
5) PNŢCD şi Monarhia constituţională
IV. Dimensiunea europeană
1) Uniunea Europeană, familie a naţiunilor în spaţiul european
2) Agenda Lisabona
V. Obiectivele noastre politice
I. ROMÂNIA DE AZI – DIAGNOSTIC POLITIC
1. Eşecul reformei şi criza de sistem
Orice proiect politic privind viitorul României începe cu întrebarea: cum de s-a ajuns ca românii, cetăţenii uneia dintre cele mai bogate ţări din Europa, să fie cei mai săraci dintre europeni, într-o societate presupus democratică? Puţine dintre statele Uniunii deţin rezerve şi resurse naturale ca ale noastre, potenţial agricol şi o apreciabilă forţă de muncă cu o bună pregătire profesională. Răspunsul la această întrebare dezvăluie cauzele a ceea ce pare un blestem istoric la români şi conduce la soluţiile pentru ieşirea la liman.
Iată câteva repere: România este ţara cu penultimul PIB pe cap de locuitor din UE, cu valori ale câştigurilor medii din salarii şi pensii aflate la sub o treime din media europeană, cu cei mai puţini salariaţi raportaţi la cifra populaţiei active, cu cel mai mare procent de asistaţi social. La 20 de ani de la aşa-zisa revoluţie, oamenii sunt mai săraci decât înainte de 1990, industria românească, cu excepţia unor întreprinderi cu capital majoritar străin care exportă profitul, este falimentară, iar agricultura nu acoperă decât 30% din necesarul intern de alimente, cu toate că potenţialul este uriaş, pentru a acoperi necesarul şi a unei mari părţi din Europa. Alte câteva date: în ultimii 20 de ani s-a produs cea mai gravă migraţie din istoria ţării, migraţia forţei de muncă şi a creierelor, populaţia este în descreştere alarmantă şi îmbătrâneşte rapid, sistemele de coeziune socială, în special educaţia şi sănătatea, sunt paralizate.
Pe de altă parte, valorile democratice şi morale, idealurile lui decembrie 1989, sunt compromise: poporul nu are încredere în partide, în parlament şi puterea judecătorească, iar guvernele şi sistemul public sunt prizoniere ale clientelei politice.
PNŢCD consideră că răul care a cuprins şi macină ţara erupe de la regimul politic post-comunist care s-a instalat la putere după 1990. Un regim nedemocratic, controlat de grupări politice oligarhice, care au acaparat pârghiile statale în scopuri economice proprii. Prăpastia dintre popor şi clasa politică de pe vremea fostului regim comunist s-a transformat în prăpastie între popor şi noile structuri de putere care s-au instalat ca o confrerie de drept a capitaliştilor. Nu este vorba însă despre capitalism, ci de un furt de legitimitate.
PNŢCD este singurul partid care a denunţat şi denunţă regimul post-comunist nelegitim, avertizând că valorile şi instituţiile democratice au fost pervertite.
PNŢCD, asediat din interior si din afară de infiltrări masive cu agenţi ai securităţii şi persoane şantajabile şi supus compromiterii sistematic, a refuzat să se ralieze structurilor post-comuniste. Mai mult, în perioada guvernării 1996 – 2000, cu toate că nu a guvernat singur, ci flancat de partide post-comuniste, şi-a asumat cele două direcţii de forţă ale politicii externe: intrarea României în NATO şi aderarea la UE. Cele două proiecte rămân singurele reuşite ale poporului, de după 1990, insuficiente însă pentru a asigura bunăstarea dorită şi a salva demnitatea naţională. Într-o lume dominată de competiţie şi în plină expansiune tehnologică, acordurile militare şi politice reprezintă un cadru, dar nu garantează dezvoltarea.
Puternicele dezechilibre sociale şi economice, carenţele tuturor instituţiilor publice şi lipsa de legitimitate a statului au dus la destructurarea naţiunii însăşi ca organism colectiv. S-au produs adevărate mutaţii la nivel de mentalitate, fiind puse în primejdie identitatea şi memoria naţionale.
În concluzie, PNŢCD consideră, la 20 de ani după aşa-zisa eliberare de comunism, că reforma democratică a eşuat în România, iar criza societăţii româneşti este una de sistem, în toate componentele sale: politic, social, economic şi instituţional. Întreaga responsabilitate pentru acest adevărat dezastru o poartă regimul politic post-comunist, manifestat sub forma majorităţii partidelor, care în loc să respecte voinţa cetăţenilor, a instaurat un stat mafiocratic, fondat pe minciună şi furt, apărat de un sistem de legi care nu exprimă democraţia reală.
2. Şansa primului schimb de generaţii după 1990
După 1990, naţiunea română a fost privată de mijloacele de apărare împotriva asaltului structurilor totalitare. Cauzele sunt: îndepărtarea de valorile tradiţionale democratice, de puternice sechele psihologice, precum şi de faptul că structurile comuniste controlează pârghiile de stat.
La 20 de ani de la decembrie 1989, o generaţie, se naşte obligaţia ca o altă generaţie să preia cu hotărâre destinele ţării şi să instaureze regimul democratic, redând poporului român demnitatea. Numai o generaţie tânără, ca cea actuală neafectată de vechea mentalitatea comunistă, lucidă şi intransigentă cu valorile morale şi democratice, va fi capabilă de efortul istoric de reconstrucţie a ţării.
PNŢCD consideră că şansa României este ca partidele politice, indiferent de doctrina pe care o afirmă, să se purifice moral şi să contribuie la instaurarea democraţiei reale. Ca partid istoric, înfăptuitor al unităţii statale, PNŢCD îşi revendică dreptul de a solicita îndepărtarea din toate partidele politice a reţelelor clientelare.
Pericolul în calea acestui proces este ca actualele structuri post-comuniste să predea puterea unei generaţii tinere de politicieni din rândurile lor, în scopul menţinerii status-quo-ului politic. Este motivul pentru care este nevoie de implicarea în acest adevărat război pentru adevăr şi apărarea drepturilor democratice, a tuturor grupurilor şi instituţiilor care servesc naţiunea: societatea civilă, mediul universitar şi academic, mass-media, bisericile, instituţiile statului responsabile. Criza de sistem, creată şi controlată de structuri nelegitime, va fi surmontată numai prin instaurarea unui regim politic şi instituţional coerent, în slujba naţiunii române.
II. PRINCIPIILE ŞI VALORILE NOASTRE
1. Principiile şi valorile fondatorilor PNŢCD,
Iuliu Maniu şi Ion Mihalache
Patru sunt principiile lăsate moştenire de fondatorii partidului: democraţie desăvârşită, patriotism luminat, morală creştină şi dreptate socială, principii pe care noua generaţie de ţărănişti le asumă integral. Cele patru principii reprezintă, sintetic, scopul acţiunilor politice ale PNŢCD de la înfiinţare până în prezent, idealurile pentru care s-au sacrificat sute de mii de ţărănişti în perioada comunistă, şi suportul ideologic pentru continuitatea şi unitatea partidului.
a) Democraţia desăvârşită este expresia cea mai înaltă a organizării sistemului politic. Presupune garantarea drepturilor fundamentale, cultura dialogului şi a negocierii, pluralism şi un stat de drept fondat pe separaţia şi colaborarea puterilor publice. Privind la situaţia actuală a României, înţelegem cât de departe suntem de acest ideal. Spre exemplu, proprietatea privată, dimensiune esenţială a libertăţii umane, a fost şi este uzurpată de regimul politic instaurat după 1990: o mare parte a proprietăţilor confiscate de comunişti nu au fost retrocedate până azi, o alta a fost retrocedată cu preţul a milioane de procese pentru poporul român, iar o mare parte a fost pur şi simplu furată de reţelele oligarhice. În prezent, prin mărirea exagerată a impozitelor asupra oricăror forme de proprietate, de la cea imobiliară la cea mobiliară şi până la pensii (care reprezintă tot un drept de proprietate), se compromite dreptul de proprietate. Este vorba despre impunerea unor politici etatiste, instrumentul fiscal fiind folosit în mod abuziv.
Cultura dialogului a fost înlocuită de legea celui mai puternic. Cu toate că, aparent, există luptă democratică pentru putere, aceasta se realizează numai între partidele acceptate de o suprastructură, în cerc închis, accesul real al cetăţenilor la actul de guvernare fiind limitat.
b) Cel de-al doilea principiu, patriotismul luminat, reflectă esenţa gândirii naţionale a PNŢCD. Actul politic legitim este acela în interesul naţiunii, ca familie cu rădăcini comune în economie, cultură, religie, istorie şi tradiţie, acesta fiind un principiu identitar.
Patriotismul luminat, împreună cu celelalte trei principii, cu care interferează, respinge extremismul de orice fel, de dreapta sau de stânga. Pe de altă parte, patriotismul luminat respinge doctrinele libertariene, care au drept subiect politic individul fără identitate, fără memorie, fără istorie şi fără Dumnezeu, ca simplu subiect de producţie a capitalului şi subiect de consum în cercul închis al cererii şi ofertei.
Patriotismul luminat este o stare de spirit, o datorie civică. Actul patriotic presupune că naţiunea este un organism unic, integrator, care înglobează toate generaţiile trecute, prezente şi viitoare, şi care are un destin istoric.
c) Primele două principii se împlinesc într-un al treilea, şi anume morala creştină. Fondatorii PNŢCD asumându-şi morala creştină au legat, pe de o parte, acţiunea politică de credinţă şi de viziunea creştină în care omul este fiinţă spirituală. Pe de altă parte, în mod echilibrat, au subsumat acţiunea politică în sfera exclusivă a moralei creştine, fără a se substitui bisericilor creştine care sunt singurele ce au vocaţie mistică. PNŢCD este partid creştin, dar nu confesional, îşi asumă morala creştină, dar nu fundamentalismul politic, considerând că bisericile sunt singurele autorităţi dogmatice, cu vocaţie mistică.
Acţiunea politică se circumscrie moralei creştine, deoarece omul este o fiinţă spirituală. Morala creştină înseamnă iubirea aproapelui, altruism şi spirit de sacrificiu în numele binelui, adevărului şi dreptăţii, persoana umană având vocaţia de a trăi în comunitate şi în comuniune cu ceilalţi.
d) Principiul dreptăţii sociale reflectă o viziune echilibrată şi armonioasă despre societate, omul fiind o fiinţă socială. Sunt respinse atât viziunile liberaliste, cinice, potrivit cărora în societate guvernează indivizii cei mai puternici, echilibrul fiind asigurat de o “mână invizibilă”, piaţa liberă, cât şi viziunile socialiste în care omul este controlat de societate, definită ca masă de indivizi.
Dreptatea socială se reflectă azi în concepţia despre economie a democraţiei creştine europene - economia socială de piaţă-, statul având rolul de a reglementa, limitând tendinţele speculative ale capitalului, dar prezervând libera iniţiativă.
Cele patru principii, lăsate moştenire de fondatorii PNŢCD, înţelese şi aplicate corelativ, reprezintă o zestre politică unică în câmpul doctrinar românesc, o formulă sintetică, cu semnificaţii perene, care vor circumscrie acţiunile politice ale partidului în viitor.
2. Doctrina politică - democraţia creştină
Democraţia creştină îşi are izvoarele în învăţătura creştină, apare ca un curent de gândire în secolul XIX, iar ca doctrină şi mişcare politică europeană, după cel de-al doilea război mondial. PNŢCD a fost precursorul democraţiei creştine europene, umanismul creştin fiind definitoriu pentru fondatorii partidului. Mai mult, considerăm că viziunea PNŢCD reprezintă o contribuţie importantă pentru democraţia creştină europeană, rezistenţa în timpul regimului comunist şi revenirea partidului după căderea comunismului fiind dovezi ale forţei partidului.
Sunt eronate aprecierile potrivit cărora doctrina PNŢCD şi democraţia creştină sunt diferite, chiar contradictorii. Din contră, având ca fond comun umanismul creştin, dreptatea socială, libertatea şi pluralismul politic, cele două sunt complementare ideologic, iar, după 1987, când PNŢCD a aderat la Internaţionala creştin-democrată, doctrina PNŢCD a fost recunoscută în marea familie creştin-democrată, aşa cum PNŢCD şi-a asumat ideile forţă ale mişcării politice europene. Democraţia creştină nu este o doctrină dogmatică, esenţa acesteia constând chiar în dreptul la diferenţă, popoarele având propriile lor tradiţii şi culturi diferite.
În centrul doctrinei creştin-democrate este persoana umană, ca fiinţă unică şi fiinţă spirituală, aflată în legătură cu Dumnezeu. Sursa dreptului este chiar persoana umană, singura care poate legitima, iar nu statul. Trebuie recunoscut un drept şi o reprezentare pentru toate corpurile sociale în care persoana umană se manifestă - familie, comună, judeţ, naţiune, stat, Biserică, profesie -, acestea fiind definite drept comunităţi umane.
Principiul personalismului şi cel comunitar conduc la un alt principiu fundamental, şi anume al subsidiarităţii, potrivit căruia decizia privind problemele comunităţilor este luată de către comunităţi şi numai în mod subsidiar la un nivel superior, al comunităţilor mari, care le înglobează pe cele mici.
Subsidiaritatea conduce la ideea de descentralizare administrativă, statul având o funcţie de echilibru în societate, faţă de alte doctrine unde statul apare centralist şi colectivist sau minimal şi dezinteresat.
Un rol important în democraţia creştină îl are principiul solidarităţii. Dar aceasta este realizată nu numai de stat, ci şi de corpurile intermediare: familia, biserica, societatea civilă etc.
Economia este înţeleasă în serviciul oamenilor, fiind promovată economia socială de piaţă. Aici statul are un rol de reglementare, pentru a limita excesele speculative ale capitalului, excese care au declanşat depresiunea economică globală. Totodată, statul garantează libera iniţiativă, creativitatea fiind consubstanţială persoanei umane.
Democraţia creştină pune în prim-plan proprietatea privată, definită ca un atribut al personalităţii umane şi al libertăţii, opunându-se oricăror forme de colectivism şi de uzurpare. Proprietatea privată îl deosebeşte pe om de animal şi este o dimensiune a demnităţii umane.
Statul respectă omul, dar este un stat puternic, care se implică activ în viaţa economică şi socială. Principiul ordo-liberalismului, “ordo” însemnând ordine, este creştin-democrat, ordinea definind un cadru instituţional care să funcţioneze bine şi în care cetăţenii să aibă încredere. PNŢCD consideră definitorie experienţa democraţiei creştine germane, care reprezintă o contribuţie importantă în cadrul curentului european.
PNŢCD îşi asumă doctrina creştin-democrată ca partid european, fiind conştient de specificul naţional şi de tradiţia sa. Dialogul şi cooperarea cu Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică, Biserica Greco-Catolică şi celelalte Biserici sunt prioritare pentru PNŢCD.
III. DIMENSIUNEA NAŢIONALĂ A PNŢCD
1. Familia – centrul societăţii
PNŢCD consideră că un program politic creştin-democrat trebuie să trateze familia în mod prioritar, aceasta fiind prima comunitate în care persoana umană se manifestă şi îşi găseşte temeiul existenţei. O societate şi o naţiune care pune în centrul preocupărilor familia îşi asumă modelul creştin, atât social, cât şi spiritual.
Din păcate, familia ca instituţie se află într-o criză fără precedent în istorie la români. Rata crescută a divorţurilor, extinderea familiilor monoparentale, scăderea dramatică a natalităţii şi, în consecinţă, îmbătrânirea populaţiei, pun în pericol viitorul poporului.
Sprijinirea familiei se poate realiza, după unele modele europene, prin fiscalitate, adulţii urmând să fie taxaţi şi impozitaţi de stat în funcţie de numărul copiilor, aşa încât să fie încurajată natalitatea. O altă metodă este acordarea de ajutoare sociale care să acopere necesităţile unei familii cu mai mulţi copii. De asemenea, un impact puternic pentru încurajarea natalităţii şi consolidarea familiei o are construcţia de creşe şi grădiniţe, multe familii renunţând la a avea copii din cauza lipsei unui astfel de sistem. Sistemul de creşe şi grădiniţe trebuie să permită oricărei mame să aibă un loc de muncă, fără să fie obligată să renunţe la serviciu pentru a-şi creşte copiii.
Şcoala, de asemenea, trebuie reformată în vederea sprijinirii familiei, legătura dintre şcoală şi familie urmând a fi încurajată.
Persoanele în vârstă trebuie să fie tratate, de asemenea, ca parte a familiilor, din cauza sărăciei şi precarităţii sociale acestea fiind de multe ori excluse chiar din acest cadru tradiţional. Un cuantum decent al pensiilor nu este, prin urmare, numai o chestiune economică, ci o formă de apărare a demnităţii umane şi a unei familii unitare şi armonioase.
Un rol important în problema familiei îl va juca şi pe mai departe biserica, familia tradiţională românească având o dimensiune spirituală.
2. Modelul economic: economia socială de piaţă
PNŢCD promovează economia socială de piaţă ca model economic, statul având un rol de reglementare a pieţei, considerând că trebuie preîntâmpinate situaţiile care au declanşat actuala depresie economică globală, operaţiunile financiare speculative conducând la blocajul economic generalizat.
Statul are rolul de a realiza puternice investiţii în infrastructură, salvând companiile private care, în actuala criză, nu beneficiază de comenzi şi nici de creditări. Tototdată, statul este chemat să creeze fonduri de garantare, în scopul deblocării sistemelor financiare, încurajării creditării şi atragerii banilor europeni.
Economia socială de piaţă presupune măsuri pro-active pe piaţa muncii, fiind necesară flexibilizarea acesteia şi profesionalizarea ei pe componenta dezvoltării tehnologice. O altă componentă este aceea de a încuraja munca pentru persoanele aflate la pensie, prin adoptarea unei legislaţii care să facă posibilă reîncadrarea acestora în muncă, firmele care vor face asemenea angajări urmând a fi recompensate fiscal.
Modelul economiei sociale de piaţă este un model de solidaritate socială, diferit de modelul liberal al pieţei libere, dar şi celui etatist socialist.
3. Lumea rurală: Programul “Pământul”
Lumea rurală se află într-o situaţie fără precedent în istorie. Astfel, în perioada comunistă ţăranii au fost deposedaţi de pământ şi transformaţi în proletari agricoli, fiind ruptă legătura ancestrală cu pământul, cu tradiţiile şi credinţa creştină, părând a fi cea mai cumplită lovitură dată omului ca fiinţă spirituală. S-au destrămat atunci familia ţărănească şi chiar o mentalitate legată indisolubil de pământ, în mod cosmic.
După căderea comuniştilor, o lovitură la fel de grea a suferit ţărănimea. Reţelele oligarhice post-comuniste au înţeles că nu se pot îmbogăţi peste noapte din pământ, rezistenţa la afaceri speculative a populaţiei rurale fiind cunoscută. De aceea lumea rurală a fost abandonată, fiind ignorate orice politici de coeziune socială şi economică în zona rurală. Legile funciare şi de retrocedare au aruncat milioane de cetăţeni în procese interminabile, o mare parte a proprietăţii funciare fiind blocată, aspectul social si psihologic fiind devastator. Pe de altă parte, mari suprafeţe de terenuri agricole şi de păduri, precum Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina, o mare parte din cele aflate in administrarea Agenţiei Domeniilor Statului etc. au fost uzurpate de grupurile politico-oligarhice, nefiind restituite. Suprafeţele de teren care au fost totuşi restituite au rămas, în cea mai mare parte, nemuncite, din lipsa mijloacelor agricole, a instrumentelor de creditare şi a unei legislaţii care să încurajeze ţăranul român. După confiscarea mijloacelor de muncă din anii 50, ţăranii nu au fost despăgubiţi şi nici ajutaţi să-şi procure altele, munca pământului fiind imposibilă.
În fapt, lumea rurală a fost împinsă în haos de puterea post-comunistă, care s-a concentrat pe devalizarea băncilor, vânzarea capacităţilor de producţie, sub pretextul privatizării, precum şi concesionarea până la momentul epuizării a resurselor naturale. Aceste decizii politice au fost luate în numele liberalismului clasic, fără a avea însă legătură cu acesta, grupurile oligarhice invocând capitalismul democratic.
În faţa acestui dezastru, lumea rurală a cedat: milioane de tineri au părăsit satele, parazitând suburbiile oraşelor sau plecând în străinătate, de multe ori să muncească tot în agricultură. Terenurile agricole, fărâmiţate, au ieşit din circuitul de producţie, fiind sau muncite întâmplător, sau abandonate. Populaţia rurală, disperată şi lipsită de resurse materiale, a îmbătrânit în umilinţă. Fatal, şeptelul a scăzut dramatic, o mare parte a târgurilor de animale au fost închise, în beneficiul super-marketurilor, ţăranii fiind în situaţia să cumpere ei înşişi produse agricole de import, în mod generalizat, pentru prima dată în istorie.
Pe de altă parte, şcoala din mediul rural, infrastructura de sănătate şi primăriile au intrat în colaps instituţional, fiind devastate de lipsa banilor, experienţă şi capacitate administrativă. Cei competenţi au plecat în străinătate sau în mediul urban. Singură biserica, cu o experienţă şi o tradiţie milenară, a rămas alături de ţărani, legaţi indisolubil.
O unică şansă, fondurile de miliarde de euro alocate pentru lumea rurală de UE, a fost ignorată de aşa-zisa clasă politică, acestea nefiind absorbite, iar România devenind, ca într-un coşmar, din contră, contributor al Uniunii.
PNŢCD promovează, sub denumirea Programul “Pământul”, un vast program politic, pentru modernizarea şi renaşterea satului românesc.
Principalele componente ale acestui program sunt:
- crearea instrumentelor de finanţare, co-finanţare, garantare şi asigurare a producătorilor agricoli. Legiferarea creditului agricol ca un credit comercial, dar în condiţiile unui parteneriat public-privat, în aşa fel încât riscul să nu rămână numai pe umerii producătorilor, iar beneficiul să fie împărţit, reprezintă o soluţie. Pe de altă parte, sunt necesare fonduri de garantare ale statului pentru producţia şi comerţul agricol. Un asemenea program, de interes naţional, reprezintă o investiţie în viitorul României;
- un vast program privind desfacerea producţiei agricole pe piaţă, prin încurajarea cu instrumente fiscale a asociaţiilor de producători, dar şi crearea unui sistem modern, după standarde europene, de pieţe, târguri, depozite pentru cereale şi produse de carne sau lapte;
- un program pentru încurajarea micilor întreprinderi de produse alimentare, care să crească profitabilitatea la vânzare, fermierul nemaifiind obligat să vândă ieftin produsul agricol neprelucrat;
- atragerea fondurilor europene pentru agricultură şi lumea rurală, infrastructură, îmbunătăţiri funciare, turism rural etc., în condiţiile în care România este contributor la bugetul Uniunii Europene;
- un program de refacere a şcolii şi spitalelor în mediul rural;
Salvarea satului românesc reprezintă cea mai urgentă prioritate, în condiţiile în care 70% din necesarul de alimente al ţării este din import, iar potenţialul agricol al României este uriaş, putând să hrănească şi o mare parte a Europei. Un asemenea program este cu atât mai urgent cu cât există temerea unei puternice crize alimentare la nivel global în viitorul apropiat.
Fără soluţionarea problemei rurale, practic România nu are viitor, nici economic, nici social, pământul fiind zestrea cea mai de preţ a poporului român. Tocmai de aceea lumea ţărănească va rămâne peste veacuri izvorul conştiinţei naţionale, PNŢCD fiind singurul partid dator să ducă mai departe această moştenire.
Naţiunea română este una şi indivizibilă, graniţele nedrepte fiind prea slabe pentru a îngrădi această vocaţie. Acest adevăr este asumat de PNŢCD ca o constantă de-a lungul întregii sale existenţe, ca partid care a realizat unitatea naţională la 1 decembrie 1918.
PNŢCD rămâne un susţinător ferm al unităţii românilor indiferent unde s-ar afla ei, ca naţiune care are acelaşi izvor şi aceeaşi cultură. PNŢCD îşi afirmă totodată poziţia că idealul unităţii românilor de dincoace şi de dincolo de Prut este unul peren. Basarabia a fost şi este pământ românesc. În acelaşi timp, PNŢCD reafirmă nulitatea Pactului Ribbentrop – Molotov.
Pentru realizarea acestui deziderat este nevoie, înainte de toate, de ştergerea tuturor barierelor psihologice mincinoase impuse de sovietici şi comuniştii români timp de 50 de ani. De aceea, PNŢCD consideră că unificarea va fi realizată înainte de toate spiritual şi cultural, cu sprijinul şi acordul tuturor corpurilor sociale, clasa politică românească dovedindu-şi până în prezent lipsa de viziune şi laşitatea.
Pe de altă parte, România, prin politica sa, nu a prezentat, după 1990, garanţii că este capabilă să deţină responsabilităţi strategice în regiune. Problema Basarabiei a fost cedată chiar de politicienii români în mâna altora. În loc să prezinte garanţii de stabilitate în zonă, politicienii români au solicitat garanţii altora, pentru propria lor ţară.
Problema Basarabiei pământ românesc nu apare însă numai ca deziderat al unirii, ci ca o recâştigare a dreptului de a fi român chiar în Basarabia, iar, pe de altă parte, ca o asumare din partea ambelor părţi a cetăţeniei române pentru basarabeni, ca un drept istoric inalienabil.
Partenerii în vederea realizării unificării sunt UE şi SUA, prin parteneriatul strategic, dar, pe de altă parte, poziţiile Ucrainei şi Rusiei rămân importante, urmând a fi conciliate. Aderarea Republicii Moldova la UE va crea cadrul unei unificări sub umbrela Uniunii, în cadrul european.
Paşii spre unificare se vor face firesc numai atunci când România va deveni ea însăşi o ţară viabilă economic, cu o democraţie reală, iar nu o povară pentru Uniunea Europeană.
5. PNŢCD şi Monarhia constituţională
PNŢCD şi Monarhia constituţională reprezintă două realităţi politice şi istorice legate indisolubil. Atât 1918, cât şi perioada care a urmat sunt realităţi istorice aflate sub semnul regilor României, iar activitatea politică a PNŢ a stat, de asemenea, sub semnul regilor, existând o coeziune între cele două instituţii din perspectiva idealului naţional.
Unitatea şi demnitatea naţională, idealul de credinţă, tradiţiile şi cultura, vocaţia de a sluji poporul român ca realitate istorică perenă, toate acestea sunt temele majore ale regilor României, PNŢ fiind partidul care le-a promovat în spaţiul politic cu onestitate în mod continuu. Chiar şi în perioada comunistă, în cea mai lungă dintre toate perioadele în care a fost interzis, PNŢ, prin liderii săi, a fost garantul continuităţii idealului naţional.
Principiile fondatorilor partidului, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, preluate după decembrie 1989 de Corneliu Coposu, la care se adaugă componenta spirituală a doctrinei moderne a partidului sunt în convergenţă cu Monarhia constituţională.
Prin urmare, după 1990 PNŢCD, prin Corneliu Coposu, a afirmat o vocaţie a partidului de a sluji idealul naţional, reinstaurarea Monarhiei fiind o consecinţă firească, iar nu o soluţie politică de context, ca o regăsire a naţiunii în corpul ei simbolic de credinţă, de identitate şi de memorie.
Azi, PNŢCD afirmă din nou că instituţia care poate unifica naţiunea în jurul unor valori şi idealuri naţionale, dincolo de partizanatul politic, este Monarhia constituţională. Acest deziderat devine o necesitate, în condiţiile în care instituţia Prezidenţială s-a dovedit incapabilă să reprezinte poporul român, practicând partizanatul şi vendeta politică, învrăjbind şi nu unind naţiunea sub acelaşi steag.
PNŢCD consideră că reinstaurarea Monarhiei constituţionale în România este necesară şi posibilă, fiind nevoie însă de voinţa politică şi de onestitatea clasei politice, indiferent dacă este vorba despre partide de dreapta sau de stânga.
În Europa există 11 state care au ca regim Monarhia constituţională, acestea fiind dintre cele mai prospere şi cele mai stabile din punct de vedere politic şi social, precum Spania, Norvegia, Suedia, Olanda, Belgia, Marea Britanie. Aşa încât ideea că Monarhia constituţională este anacronică este eronată.
În România, în situaţia în care abdicarea Regelui Mihai I a fost realizată sub ameninţare, fiind, deci, nelegală, iar Casa Regală a României ramâne viabilă, reinstaurarea Monarhiei poate avea semnificaţii profunde: sfârşitul unei epoci guvernată de partide clientelare şi de corupţie, de instituţii nedemocratice şi, mai ales, a unei epoci în care poporul român a fost uitat, fiind compromisă demnitatea naţională.
Probleme grave, precum deficitul de democraţie, politizarea instituţiilor publice naţionale, problema unităţii naţionale, demistificarea istoriei, pierderea demnităţii naţionale îşi găsesc în Monarhie o soluţie legitimă.
IV. DIMENSIUNEA EUROPEANĂ A PNŢCD
1. Uniunea Europeană, familie a naţiunilor în spaţiul european
Politicile PNŢCD se circumscriu spaţiului comunitar european, partidul fiind membru de drept al Partidului Popular European. Viziunea unei Europe unite, aparţinând lui Iuliu Maniu în perioada interbelică, acordă PNŢCD un statut aparte, cu puternică legitimitate, ca partid european.
Fondatorul partidului promova ideea unei Europe unite a naţiunilor, românii fiind datori în faţa istoriei să se exprime ca o naţiune egală în drepturi cu alte naţiuni, păstrându-şi demnitatea de popor european. Totuşi, Maniu atrăgea atenţia că acest prestigiu românii trebuie să îl cucerească, pentru a nu fi trataţi ca popor de rang secund.
Urmând comandamentul lui Iuliu Maniu, PNŢCD reafirmă azi aceleaşi principii. Pe de altă parte, constatăm că avertismentul lui Iuliu Maniu nu a fost luat în considerare de clasa politică, România fiind considerată azi ca o povară în Uniune, cu grave carenţe democratice, instituţionale şi economice, incapabilă să facă faţă cerinţelor de modernizare a Europei.
PNŢCD, ca partid european, principalul promotor al aderării României la UE, declară necesitatea relansării economice a ţării şi reformarea din temelii a statului, în scopul recâştigării prestigiului la nivel european, în condiţiile în care în spaţiul european trăiesc deja peste 3 milioane de români.
În condiţiile în care mecanismele economice şi financiare sunt administrate din ce în ce mai mult la nivel european, iar comerţul în spaţiul Uniunii este unul liber şi globalizant, devine o prioritate reprezentarea intereselor româneşti în forurile Uniunii de către persoane competente, care să slujească interesul naţional.
În ultimii 20 de ani, din contră, partidele româneşti nu au fost solidare la nivel european, iar reprezentarea intereselor politice a fost o permanentă improvizaţie şi impostură, România fiind tratată ca o ţară de rangul doi, cu cetăţeni de rangul doi în Europa.
PNŢCD consideră că România nu-şi va recâştiga prestigiul în familia Europeană decât dacă îşi va rezolva, mai întâi, problemele interne, dovedind că este o naţiune unită şi demnă. Două sunt direcţiile importante: a) pe de o parte, aceea de a urma liniile directoare ale Uniunii, care dezvoltă politici comune de coeziune economică, socială, financiară şi instituţională, mai ales în condiţiile depresiunii economice pe care o traversăm împreună, în interesul tuturor statelor membre; b) să asanăm mediul politic şi economic din ţară, prin proiecte politice naţionale viabile.
2. Agenda Lisabona
PNŢCD îşi exprimă adeziunea pentru liniile de dezvoltare ale Uniunii Europene în următorii ani, până în 2020, cuprinse în Agenda Lisabona. Obiectivele comune sunt: creşterea economică durabilă, protecţia mediului şi impunerea modelului social european ca singură opţiune de atitudine la adresa societăţii.
Creşterea economică durabilă se fondează, în primul rând, pe cunoaştere, economia actuală fiind rodul cunoaşterii şi dezvoltării tehnologice. Cunoaşterea şi dezvoltarea tehnologică fac acum diferenţa între ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate.
Modelul societăţii industriale, în care un stat era cu atât mai puternic cu cât avea mai multe capacităţi de producţie, este înlocuit cu o altă formă, a modelului în care bunul cel mai de preţ este informaţia, iar resursa cea mai importantă este mintea umană. PNŢCD susţine aşezarea României pe această direcţie de dezvoltare, iar principala măsură care trebuie luată este stoparea migraţiei creierelor şi a forţei de muncă. Nu ne putem permite ca cei mai bine pregătiţi tineri, pentru a căror pregătire statul a investit milioane de euro, să îşi folosească cunoştinţele pentru dezvoltarea altor ţări. Este prioritară dezvoltarea domeniilor IT şi cercetarea.
Modelul social european înseamnă crearea de noi locuri de muncă, protecţia categoriilor vulnerabile de populaţie şi aplicarea măsurilor active, precum cursuri de calificare şi reorientare profesională pentru şomeri. Cerinţele UE sunt clare: cel puţin 75% din populaţia activă a UE să aibă un loc de muncă, până în 2020; eradicarea şomajului de lungă durată, pentru a prima dreptatea socială, iar demnitatea umană să fie valoarea cea mai de preţ. Ţara noastră nu are în prezent decât 57% din populaţia activă implicată în activităţi economice.
Cele mai vulnerabile categorii de populaţie pe piaţa muncii, atât în România, cât şi în UE, sunt tinerii, femeile şi persoanele aflate în apropierea vârstei de pensionare. Agenda Lisabona fixează ţinte clare privind dispariţia acestor vulnerabilităţi pe piaţa muncii.
PNŢCD înţelege să participe la acest proiect european, pentru modernizarea României, ca un act de responsabilitate politică, în condiţiile în care românii trăiesc şi beneficiază în fiecare zi de suportul familiilor europene, România fiind ea însăşi, ca destin istoric, cultură şi credinţă, spaţiu european.
V. OBIECTIVE POLITICE
Obiectivele minimale politice pe care le propunem sunt: dublarea numărului de consilieri şi primari ai PNŢCD la viitoarele alegeri locale şi reprezentarea partidului în Parlament la alegerile parlamentare şi în Parlamentul European la alegerile europarlamentare.
Obiectivele partidului vor fi îndeplinite prin realizarea unei noi strategii de comunicare la nivel naţional şi local, fiind asigurată prezenţa media şi pe internet.
Organizarea PNŢCD se va moderniza la nivel naţional, judeţean şi local, fiind creat cadrul pentru revenirea în partid a foştilor membri, dar şi prin deschiderea partidului către tineri, care vor fi promovaţi la toate nivelurile de conducere.
Politica de alianţe va avea drept principal obiectiv creşterea reprezentării partidului şi relansarea lui pe scena politică, cu păstrarea identităţii acestuia.
Acesta este, dragi ţărănişti, crezul meu şi fundamentul politic al acţiunilor noastre viitoare: CONTINUITATE ŞI DEMNITATE!
