Acasă

Conferinţă de presă PNŢCD, 30 ianuarie 2009

info
Titlu: Conferinţă de presă PNŢCD, 30 ianuarie 2009
Subtitlu: CABINET PREŞEDINTE PNTCD
Publicat de: CABINET PRESEDINTE PNTCD
Creat: 30.01.2009
Comentarii: Comentariu nou
Acţiuni: send to friend
Statistici: 1173 afişări
CABINET PRESEDINTE PNTCD

Comunicat de presă

Actualul proiect de buget va adânci criza economică din România

Întârzierea adoptării Legii bugetului precum şi lipsa unei viziuni coerente de scoatere a României din criză demonstrează neprofesionalismul actualului guvern. Măsurile anunţate vor adânci criza economică, cu efecte greu de anticipat atât în plan economic, cât şi în plan social.
PNŢCD solicită ca, măcar în al doisprezecelea ceas, Executivul să adopte un plan anticriză care să conţină măsuri active, cu efect antrenant în economie. O atitudine populistă şi demagogică, precum cea a guvernului Boc, riscă să arunce anul viitor ţara în colaps. Criza economică nu aşteaptă să treacă anul 2009, pentru că este an electoral în ţara noastră!
Orice stat responsabil, confruntat cu una dintre cele mai mari recesiuni din 1929 încoace, trebuie să se concentreze pe câteva priorităţi. Acestea sunt: investiţii, în special în infrastructură, protejarea capitalului intern şi dezvoltarea pieţelor. Ţările Uniunii Europene au adoptat încă de la începutul acestui an astfel de măsuri!
PNŢCD face public un plan de măsuri anticriză care reprezintă priorităţi de prim rang ale mediului de afaceri. Fără adoptarea acestor măsuri, există riscul unor blocaje economice majore, care vor conduce la falimente, disponibilizări şi tensiuni sociale.
Iată o sinteză a acestor măsuri.

Conferinţă de presă PNŢCD, 30 ianuarie 2009

1. În 40 de zile de la investirea sa, Guvernul Boc a dovedit lipsă de profesionalim şi de viziune:

- numirea miniştrilor şi a secretarilor de stat a fost lentă (încă nu au fost numiţi toţi secretarii de stat), ceea ce denotă tensiunile dintre cele două partide de guvernământ precum şi dintre grupurile de interese din fiecare partid.

- primele acte normative adoptate au creat haos şi unul dintre ele s-a dovedit chiar a fi neconstituţional (interzicerea cumulului salarii-pensie)

- nu s-au luat nici un fel de măsuri anticriză, cu toate că celelalte ţări din Uniunea Europeană au adoptat astfel de pachete de măsuri încă de la începutul anului

- legea bugetului întarzie nepermis de mult, ceea ce conduce la blocaje în economie care s-au adăugat efectelor negative ale crizei economice

2. Proiectul de buget nu reflectă necesităţile reale ele economiei româneşti confruntată cu criza financiar – economică, iar măsurile prevăzute riscă să conducă la recesiune:

- nu s-au stabilit priorităţi clare pe domenii şi sectoare economice care să fie sprijinite în perioada crizei

- deficitul bugetar de 2% şi creşterea prognozată de 2,5% reprezintă o frână pentru economie, ceea ce va conduce la scăderea atractivităţii investiţiilor

- Guvernul s-a răzgândit de două ori faţă de primele declaraţii: a anunţat o reducere cu 20% a personalului bugetar, acum nu mai reduce personalul ci doar sporurile salariale din sector; a anunţat îngheţarea creşterii salariilor şi a pensiilor, ulterior anunţând a creştere a acestora cu 5%

- Se vorbeşte despre un procent de 6,6% din PIB alocat pentru investiţii, dar suma este doar pe hârtie, pentru că ea cuprinde bani din fondurile structurale care nu vor fi atraşi – aşa cum a anunţat preşedintele Traian Băsescu la întâlnirea cu patronatele, pentru că nu vor fi bani pentru cofinanţarea şi start-up-ul proiectelor structurale

3. Uniunea Naţională a Patronatului Român va susţine şi luni, la ultima întâlnire dintre Guvern şi partenerii sociali, când încă se mai pot opera modificări pe buget înainte de a fi trimis în Parlament, următoarele priorităţi:

- Investiţii directe ale statului în infrastructură

- Sprijinirea sectorului agricol

- Reorganizarea sectorului energetic

- Protejarea capitalului românesc

- Neimpozitarea profitului reinvestit

- Implicarea BNR în sistemul bancar până la preluarea controlului asupra unor bănci comerciale, dacă este necesar

- Încurajarea consumului prin protejarea produselor româneşti şi relansarea creditului imobiliar şi ipotecar

- Bugetarea clară a necesarului de bani pentru cofinanţarea şi start-up-ul proiectelor din fonduri structurale, concomitent cu reducerea formalităţilor şi informare

4. Criza economică nu reprezintă doar o lipsă de lichidităţi, ci şi o lipsă de încredere a investitorilor. Pentru a stimula încrederea acestora, statul român trebuie să ia o serie de măsuri care nu aduc presiuni la bugetul de stat, dar au un efect de antrenare în economie. Astfel, considerăm că este absolut necesară analizarea companiilor din sectorul construcţiilor în vederea stabilirii unui rating al lor – o clasificare clară pe baza criteriilor de performanţă, care să conducă la transparenţă în licitaţii şi încredere a investitorilor.

5. Atragerea fondurilor structurale este o prioritate naţională. Fără implicarea sectorului privat în activităţile de analiză a programelor şi în derularea efectivă a acestora, nu se poate depăşi blocajul actual.

6. PNŢCD solicită Ministerului de Finanţe să prezinte aportul fiecărui sector economic la veniturile bugetare, pentru a se putea stabili transparent priorităţile pentru eventualele ajutoare de stat, conforme însă cu prevederile europene.

7. Preşedintele Traian Băsescu a informat patronatele despre necesitatea susţinerii prin garanţii de stat a marilor companii străine din România care au acum dificultăţi financiare. Multe dintre aceste companii au exportat profitul către companiile mamă şi vor continua să facă acest lucru. Considerăm că susţinerea economică a statului ar trebui să se îndrepte cu prioritate către companiile cu capital românesc, care să reinvestească în România în echipamente şi tehnologie.

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat
Preşedinte
Marian Petre Miluţ

Navigator

Navigator

Ştiri

Discuţii politice

Eşti membru sau aderent PNŢCD? Alătură-te nouă, înscrie-te pe lista de discuţii a membrilor PNŢCD. Vino să discutăm realităţile politice ale României şi ale partidului nostru.

Autentificare utilizatori