Acasă

Pavelescu: Decizia de stopare a renumărării voturilor nule este inadmisibilă

info
Titlu: Pavelescu: Decizia de stopare a renumărării voturilor nule este inadmisibilă
Publicat de: Rompres
Creat: 05.06.2008
Dosare: 
Alegeri locale
Locale 2008
Comentarii: Comentariu nou
Acţiuni: send to friend
Statistici: 993 afişări
Rompres

Prim-vicepreşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a susţinut, joi, că decizia Biroului Electoral Central (BEC) de miercuri privind încetarea numărătorii voturilor nule contravine principiilor unei instituţii care reprezintă statul.

'O astfel de atitudine este inadmisibilă şi contravine total principiilor statului de drept. Nu mai vorbim de elementul cantitativ aici, ci de încălcarea unor principii fundamentale ale statului de drept', afirmă, într-un comunicat, Pavelescu, care a candidat din partea PNŢCD la Primăria Generală.

El consideră că, în situaţia în care se observă că numărul voturilor nule este prea mare în raport cu voturile valabil exprimate, nu este suficientă aplicarea unor clarificări punctuale la fiecare secţie de votare, ci se impune o clarificare a cauzelor acestui fenomen.

'Este evident că nu trăim într-un stat de drept şi că instituţiile statului au un rol politic în detrimentul celui social şi democratic', a spus Pavelescu.

Biroul Electoral Central a desfiinţat, miercuri, hotărârea Biroului Electoral Municipal prin care s-a decis numărarea voturilor la nivelul Capitalei, pe motiv că solicitarea PNŢCD nu are fundament legal, formaţiunea având obligaţia să depună contestaţia la birourile de circumscripţie ale sectoarelor.

'Contrar acestor norme juridice, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat s-a adresat direct Biroului Electoral de Circumscripţie ai Municipiului Bucureşti nr. 42 cu o cerere de renumărare a voturilor, fără a urma calea procedurală impusă de lege. În consecinţă, hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind adoptată în afara procedurii prevăzute de art. 91-92 din Legea nr.67/2004', se arată în decizia BEC.

Potrivit BEC, numărătoarea voturilor poate fi solicitată numai prin întâmpinare adresată biroului electoral al secţiei de votare şi prin contestaţie împotriva soluţiei date la soluţionarea întâmpinării.

Biroul Electoral Municipal a admis contestaţia formulată de PNŢCD şi a dispus verificarea buletinelor de vot declarate nule pe raza Municipiului Bucureşti la alegerile din 1 iunie pentru primarul general, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, primarii sectoarelor 1-6 şi consiliile locale ale sectoarelor 1-6 Bucureşti.

Reprezentanţii PNŢCD au cerut procedura de numărare a voturilor pe raza sectoarelor 1-6 ale municipiului Bucureşti, motivând că numărul voturilor nule este prea mare 'în comparaţie cu situaţiile curente admise'.

Decizia BEC fost luată după analizarea contestaţiei Partidului Conservator împotriva hotărârii BEM, luată pe 3 iunie cu majoritate de voturi, prin care s-a dispus numărarea voturilor nule. Hotărârea BEC este definitivă şi irevocabilă.

Navigator

Navigator

Ştiri

Discuţii politice

Eşti membru sau aderent PNŢCD? Alătură-te nouă, înscrie-te pe lista de discuţii a membrilor PNŢCD. Vino să discutăm realităţile politice ale României şi ale partidului nostru.

Autentificare utilizatori