![]() |
|
Din interiorul PPE, PNŢCD şi PD lasă PNL în aerPD va afla astăzi dacă va primi statutul de membru asociat al Partidului Popular European, în urma votului celor 41 de formaţiuni politice afiliate la PPE, printre care se află şi PNŢCD şi UDMR. Cum vor vota reprezentaţii celor două partide româneşti nu mai este un secret pentru nimeni, opţiunile fiind, deja exprimate. Astfel, dacă UDMR va sprijini tentativa PD de a trece de la statutul de observator în cadrul PPE la cel de membru asociat, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre ţărănişti. Aceştia au hotărât, în cadrul Comitetului Naţional Central al partidului, de sâmbătă, 4 noiembrie, că mandatul preşedintelui PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, la Bruxelles, este un vot de abţinere. Care abţinere, însă, „este sinonimă cu decizia de a nu vota împotriva primirii PD ca membru asociat al PPE", după cum a declarat vicepreşedintele Lucian Bălan. Altfel spus, ţărăniştii au lăsat-o mai moale în ceea ce priveşte opoziţia faţă de PD, chiar dacă partidul lui Emil Boc nu s-a arătat prea interesat de colaborarea cu PNŢCD. Acesta a şi fost, de altfel, motivul pentru care au făcut doar un pas înapoi şi s-au plasat undeva la mijloc, între „da" şi „ba", ezitând să se pronunţe printr-un vot favorabil. Cert este faptul că democraţii nu au respectat pe de-a-ntregul condiţiile puse de ţărănişti şi s-au limitat la simple promisiuni, nepuse pe hârtie. Şi, întrucât ştiu că vorba zboară şi nu tot ce zboară se mănâncă, ţărăniştii se abţin. Lucru care, de altfel, nu va influenţa decisiv votul de astăzi, după cum a subliniat şi preşedintele PNŢCD Caraş-Severin, Dan Obersterescu, pentru că „în PPE sunt 41 de partide care vor vota şi va conta, bineînţeles, majoritatea. Aşa cum a contat şi în Comitetul nostru de sâmbătă, unde au existat 48 de opţiuni pentru abţinere şi 25 pentru un vot împotriva acceptării PD-ului ca membru asociat. În consecinţă, ne abţinem". De altfel, ţărăniştii nu prea cred în reorientarea „populară" a Partidului Democrat, Ciuhandu considerând că „această schimbare a fost mai mult o schimbare a etichetei, pentru că nu există nicio diferenţă semnificativă între programul politic al PD-ului şi cel al partidului condus de «popularul» Emil Boc". În aceste condiţii, el susţine că „cererea PD a fost luată în considerare (la Bruxelles - n.r.) pentru că asigura o influenţă semnificativă în balanţa puterii". Altfel spus, democraţii nu vor fi acceptaţi în PPE datorită „principiilor şi valorilor de centru-dreapta" de care ar da dovadă, ci pentru că singurele partide care fac deja parte din PPE, UDMR şi PNŢCD, nu ocupă poziţii importante în ecuaţia puterii de la Bucureşti. Tocmai pe acest fapt s-a şi bazat, probabil, PD, când şi-a permis să ignore recomandarea PPE de a stabili contacte şi strategii comune cu partidele din familia populară europeană, PNŢCD şi UDMR. Doar de două ori s-au deranjat democraţii pentru a se întâlni cu reprezentanţii PNŢCD şi, deloc întâmplător, de fiecare dată, înaintea Biroului Politic Permanent al PPE, în care se decide soarta PD-ului. Ultima întâlnire de acest fel a avut loc săptămâna trecută şi s-a soldat cu „rezultate încurajatoare", după cum a precizat Obersterescu, chiar dacă nu s-a reuşit, încă, „dezvoltarea unei agende comune minimale". Ţărăniştii au obţinut însă, câteva angajamente, verbale, ce-i drept, din partea democraţilor. Este vorba, pe de-o parte, de adoptarea Legii Lustraţiei, eliminarea sintagmei poliţie politică" şi înfiinţarea unui departament al luptătorilor anticomunişti. Iar, pe de altă parte, democraţii s-au angajat să amendeze Legea electorală, astfel încât şi partidele neparlamentare să beneficieze de timpi de antenă şi să poată monitoriza procesul electoral, a precizat Obersterescu. Dar, punctul forte al înţelegerii pedisto-ţărăniste este altul. O listă „populară" sau de centru-dreapta pentru alegerile europene şi cel puţin doi europarlamentari ţărănişti în 2007, pentru că „PPE doreşte un pol popular sau o federaţie care să se prezinte cu o singură listă la alegeri, iar nu cu trei", a explicat Obersterescu. Cine şi cât are de câştigat de pe urma acestor „aranjamente" rămâne de văzut, dar un lucru este cert. Cei care pierd sunt liberalii, pentru că sunt „daţi afară" de pe lista comună cu PD, existentă în virtutea Alianţei, locul lor fiind în Internaţionala Liberală, nicidecum în PPE. Articole recente în blog
|
CăutarePNŢCD pe InternetConferinţe de presăDocumenteŞtiri
Ştiri Realitatea TV
Ştiri Antena 3
Discuţii politiceEşti membru sau aderent PNŢCD? Alătură-te nouă, înscrie-te pe lista de discuţii a membrilor PNŢCD. Vino să discutăm realităţile politice ale României şi ale partidului nostru.
Autentificare utilizatori |
| Copyright© 1997-2007 PNŢCD. All rights reserved | Powered by Grafit SRL |