Articol publicat la 25 ianuarie 2007 în revista FOAIA TRANSILVANĂ

Subiectul zilei este scandalul bileţelului. În „tânără şi originala noastră democraţie”, unde critica guvernării este făcută de preşedinte, opoziţia, rămasă din cauza lui fără obiectul muncii, îşi recapătă glasul şi iniţiază procedura de revocare a uzurpatorului său, Traian Băsescu. Scandalul tulbură momentul integrării României în Uniunea Europeană şi - ca întotdeauna în astfel de momente - apele învolburate scot la suprafaţă politicieni care se simt bine în ele: Nicolae Văcăroiu se declară gata să preia atribuţiile prezidenţiale. M-am crucit, pentru că nu cred că sunt mulţi oameni care să fi făcut mai mult rău şi mai mari pagube acestei ţări, decât Nicolae Văcăroiu, cel veşnic...

Politruc cu vechi state de servicii, Nicolae Văcăroiu s-a format în Comitetul de Stat al Planificării, care era centrul de comandă a hipercentralizatei şi ineficientei economii comuniste. Mentalitatea sa pare definitiv marcată de respectiva experienţă. În 1992, când Ion Iliescu l-a prezentat naţiunii prin intermediul televiziunii publice, era un ilustru necunoscut. Pentru toată lumea a fost însă limpede că, după experienţa cu Petre Roman, Iliescu „şi-a pus omul” în primul rând după criteriul obedienţei, unicul capitol în care Văcăroiu a excelat. Preşedintele i-a asigurat suportul politic şi parlamentar şi au început să guverneze. Pentru ceea ce s-a întâmplat în economia românească între 1992 şi 1996 sunt responsabili împreună, dar vinovat este doar instrumentul, respectiv executantul, premierul Nicolae Văcăroiu.