Susţine

Înscrie-te în PNȚCD

Dacă vrei sa fii membru al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat descarcă această cerere de adeziune, completeaz-o, semneaz-o și mergi la cel mai apropiat sediu PNȚCD din localitatea ta.

Adresa de e-mail: secretariat@pntcd.ro

Cerere de adeziune

Promovează PNŢCD

Promovează PNŢCD afișând un banner pe site-ul tău.

Facebook

Rămâi în legătură cu noi prin pagina noastră de Facebook.

General

IN MEMORIAM

Sursa:

ÎN MEMORIAM

                    A adormit, în așteptarea dreptei judecăți, și țărănistul Toma Pil. Nu oricum, ci lăsând în urma sa fapte vrednice, pentru că Toma Pil a fost unul dintre oamenii care au trăit pentru un ideal. În mod continuu, cu intensitate, conștient că oamenii au o misiune de îndeplinit în această viață trecatoare.

Ucenic al Sfântului Ardealului, Arsenie Boca, Toma Pil și-a îndreptat pașii pe cărarea cea strâmtă, nu doar a salvării propriului suflet, dar, prin dăruire pentru alții, pentru neamul lui. A privit spre Domnul nu doar pentru sine, ci prin ochii poporului, într-o lucrare tainică de mântuire a tuturor.

 

Ne-a fost coleg și prieten în partidul pe care el l-a mostenit, la a treia generație. Nu un partid, ci un simbol de dragoste.

Nu un sentiment de durere, ci unul de bucurie întru Domnul să ridicăm astăzi, pentru Toma Pil, pleacat pe tărâmul celor nevazuți, al celor care să facă lucrarea cea bună pentru neam și pentru Dumnezeu și de acolo, din cer, în taină, în inimile noastre.

Aurelian PAVELESCU,
Președinte al Partidului Național Ță
rănesc Creștin Democrat

IN MEMORIAN

CITEŞTE

CONGRESUL EXTRAORDINAR AL PARTIDULUI NAȚIONAL ȚĂRĂNESC CREȘTIN DEMOCRAT

Sursa:

 

 

 

020

 

 

Sâmbătă, 6 iunie 2015, ziua nașterii lordului Ion Rațiu, a avut loc Congresul Extraordinar al PNȚCD, în sala Teatrului Alexandru Davila din Pitești. Au fost prezente 44 de filiale, cvorumul de prezență fiind de 95% din totalul de delegați convocați. Sala arhiplină. Mesaj de susținere și felicitare din partea lui Joseph Daul, Președintele Partidului Popular European, precum și din partea CDU și fundației Konrad Adenauer. Un mesaj de susținere și de felicitare a fost transmis Congresului de d-na Maria Rațiu din partea celor doi fii ai lordului politicii românești, Ion Rațiu, – Nicolae Rațiu și Indrei Rațiu.

Congresul a fost dedicat memoriei lui Ion Rațiu chiar în ziua omagierii nașterii sale, 06.06.2015, la 98 de ani de la naștere. Moțiunea pe care am prezentat-o Congresului a fost intitulată “PNȚCD – Democrația – treziere a conștiinței naționale”, având ca principal mesaj testamentul politic al lui Ion Rațiu: “Voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cum mine.” PNȚCD, prin această moțiune adoptată de Congres, considera că marele proiect național pentru țară este democrația, definită în termenii lui Ion Rațiu, în numele unui vechi adagiu politică, și anume asumarea dialogului, ca principală formă de revenire la normalitate, prin reconstrucția țării. Dialogul, înțeles ca respect al dreptului celuilalt de a nu fi de acord cu tine, ieșindu-se astfel dintr-o epocă a urii și dezbinării românilor. Clasa politică românească trebuie să se reconstruiască pe credibilitate și adevăr, sub semnul transparenței și solidarității.

Congresul a adoptat o Rezoluție pentru susținerea inițiativei domnului Teșu Solomovici – care a avut amabilitatea de a transmite un mesaj Congresului -, pentru ca Iuliu Maniu să primească distincția de “Drept între popoare” din partea Statului Israel.

Moțiunea a fost votată cu o mare majoritate, fiind reconfirmat în funcția de Președinte PNȚCD. Au fost aleși pe moțiunea prezentată, printre alții: Nick Teodoreanu – Prim-vicepreședinte -, Horea Dan – Președinte CNC, Agoston Odon – Secretar general-, George Mioc, Maria Rațiu, Alin Timofte și alții fiind cooptați, alături de vechii Vicepreședinți ai partidului, pentru funcția de Vicepreședinti. Voi da posta cele două documente, textul Moțiunii și componența Moțiunii, ulterior.

Îi felicit pe organizatorii Congresului. Acest Congres reprezintă momentul de lansare a acțiunilor politice în perspectiva alegerilor generale din 2016.

Aurelian PAVELESCU,

PREȘEDINTE AL PARTIDULUI NAȚIONAL ȚĂRĂNESC CREȘTIN DEMOCRAT

 

CITEŞTE

În Congresul Extraordinar de la Pitești, PNȚCD a decis să-l susțină în continuare pe Aurelian Pavelescu

Sursa:

În Congresul Extraordinar de la Pitești, PNȚCD a decis să-l susțină în continuare pe Aurelian Pavelescu

În Congresul Extraordinar de la Pitești, PNȚCD a decis să-l susțină în continuare pe  Aurelian Pavelescu
Sâmbăta, 6 iunie, în sala mare de spectacole – devenită aproape neîncăpătoare-  a Teatrului Alexandru Davila din Pitești s-au desfășurat lucrările Congresului Extraordinar al PNȚCD. Data evenimentului nu a fost aleasă întâmplător – 6 iunie fiind ziua în care s-a născut ”lordul politicii românești”, cum l-au supranumit  țărăniștii, Ion Rațiu.
În deschidere, după intonarea Imnului României, al Regelui și rostirea rugăciunii ”Tatăl Nostru”, Maria Rațiu a citit o scrisoare deschisă semnată de cei doi fii ai lui Ion Rațiu, Nicolae și Indrei, adresată urmașilor politici ai tatălui prezenți la Congres.În Congresul Extraordinar de la Pitești, PNȚCD a decis să-l susțină în continuare pe  Aurelian Pavelescu
Octavian Oană, secretarul General Internațional al PNȚCD în plenul PPE, a transmis un mesaj din partea președintelul PPE, Joseph Daul. Apoi, un prieten german al țărăniștilor, Joachim Herudek, reprezentant al Konrad-Adenauer-Stiftung, dar și președintele de onoare al Asociației Creștin Democrate a Salariaților din România (CDS) a spus câteva cuvinte. A mai fost prezentă și o delegație a noii formațiuni politice ”aproape parteneră cu PNTCD”, cum s-a exprimat Aurelian Pavelescu, Uniunea Creștin Democrată din România.În Congresul Extraordinar de la Pitești, PNȚCD a decis să-l susțină în continuare pe  Aurelian Pavelescu
Prim-vicepreședintele partidului, Nick Teodoreanu, a prezentat asistenței o propunere venită din partea jurnalistului și scriitorului român de origine evreiască, Teșu Solomovici: Iuliu Maniu, unul dintre cei doi mari înaintași ai țărăniștilor, să fie declarat, recunoscut și decorat post-mortem ”Drept între popoare”(n.r.: titlu acordat de statul israelian prin martirilor și eroilor ne-evrei care, în vremea Holocaustului,  și-au riscat viața, familia și averea ajutându-i și salvându-i pe evreii prigoniți).
Președintele Aurelian Pavelescu, care de altfel a și condus lucrările Congresului de la Pitești, a făcut, la un moment dat, precizarea că, pentru a evita să se dea ocazia unor noi procese pe baza lipsei de legalitate, adunarea se va desfășura sub auspiciile unui exces de rigurozitateÎn Congresul Extraordinar de la Pitești, PNȚCD a decis să-l susțină în continuare pe  Aurelian Pavelescu.
S-au votat, astfel, toate punctele de pe ordinea de zi, existând, aproape în toate situațiile, unanimitate.
O excepție a constituit-o votul pentru anularea tuturor demersurilor înfăptuite de foști sau actuali membri ai partidului care aduc prejudicii de imagine acestuia. Răspunsul sălii a fost majoritar, cu doar două voturi împotrivă și o abținere.
A fost prezentat și un raport al activității politice dar și a situației financiare a PNȚCD. În acel moment, s-a făcut mențiunea că partidul s-a redresat financiar, drept urmare a vânzării sediului istoric din Capitală, de pe strada Clemanceau, recuperat în instanță. Clădirea a fost vândută cu 420 000 de euro, din care, după achitarea tuturor datoriilor, ar mai fi rămas 180 000 de euro. S-a propus ca o parte din acești bani să meargă la cele câteva organizații din teritoriu care, de asemenea, înregistrează datorii mari, acumulate în timp.În Congresul Extraordinar de la Pitești, PNȚCD a decis să-l susțină în continuare pe  Aurelian Pavelescu
S-a prezentat, în linii mari, programul partidului. Discursurile altor membri din staff-ul conducerii au subliniat, în mod repetat, ideea că politica se face din Parlament, nu de pe margine și că acesta e motivul pentru care ”nimeni nu ne vrea”, că pe lângă cei doi dușmani declarați (și tabere politice), PSD și PNL, mai există unul, la fel de mare: ei înșiși! S-a mai rostit și alt mare adevăr, în replică la salutul țărăniștilor, rostit și de la tribună de câteva ori (”Sus nația!”): ”Ca să putem ridica nația, trebuie ca, în primul rând, să ne ridicăm pe noi!”.
”PNȚCD este un partid care funcționează coerent, deoarece scandalurile și disputele de altă dată s-au stins. Partidul s-a înoit, avem oameni tineri care s-au alăturat celor care au ținut flacăra nestinsă”, a ținut să spună Pavelescu, care și-a  prezentat apoi moțiunea cu titlul ”PNȚCD – democrația, trezire a conștiinței naționale”. Esența  moțiunii: țara nu poate ieși din sărăcie, din situația de corupție și de gravă criză morală decât printr-o singură soluție, prin edificarea unei democrații reale, care să lase loc dialogului între partide, una care să pună accentul pe viitor și construcția României.
Aurelian Pavelescu și echipa sa (Nick Teodoreanu –prim vicepreședinte, Horea Dan –președinte CNC, Agoston Odon –secretar general și vicepreședinții) au obținut aproape unanimitate: din cele 337 de voturi exprimate, 327 au fost  de susținere, 8 –  împotrivă, iar doi dintre delegați au ales să se abțină.În Congresul Extraordinar de la Pitești, PNȚCD a decis să-l susțină în continuare pe  Aurelian Pavelescu
Dintre cei 43 de vicepreședinți ai  structurii centrale PNȚCD, doi  sunt argeșenii Gheorghe Dinescu – președintele organizației Argeș și Ionel Mănescu, prim –vicepreședintele aceleiași formațiuni.
Sursa: http://www.criterii.ro/index.php/en/arges/13397-in-congresul-extraordinar-de-la-pitesti-pntcd-a-decis-sa-l-sustina-in-continuare-pe-aurelian-pavelescu

CITEŞTE

Domnul Tesu Solomovici il propune pe Iuliu Maniu, co-fondator al PNTCD, pentru a primi, post-mortem, distinctia cea mai inalta a Statului Israel – ”Drept intre popoare”

Sursa:

Domnul Tesu Solomovici il propune pe Iuliu Maniu, co-fondator al PNTCD, pentru a primi, post-mortem, distinctia cea mai inalta a Statului Israel – ”Drept intre popoare”

 

Aducem la cunostinta opiniei publice un eveniment de o importanta exceptionala pentru PNTCD si pentru Romania, initiativa istoricului romano-israelian, Tesu Solomovici, personalitate de prim rang a lumii culturale europene. Initiativa priveste acordarea titlului de ”Drept intre popoare”, din partea Statului Israel, lui Iuliu Maniu, co-fondator al PNTCD, unul dintre cei mai mari oameni politici ai secolului trecut. Aceasta este cea mai inalta distinctie conferita de Statul Israel personalitatilor de alta origine decat cea evreiasca.

 

Iuliu Maniu, prin actele sale umane si politice exemplare, ramane un reper istoric moral, pentru omenia si iubirea aproapelui, dovedite in perioada holocaustului nazist, o perioada de grea incercare pentru poporul evreu.

 

PNTCD ii multumeste public domnului Tesu Solomovici pentru nobila sa propunere, act de profunda recunoastere a meritelor lui Iuliu Maniu, simbol al democratiei, neinfricat aparator al pacii si principiilor morale, model de devotament, pana la sacrifiul suprem, pentru demnitatea umana.

 

PNTCD l-a invitat pe domnul Tesu Solomovici la Congresul Extraordinar al partidului, care va avea loc in data de 6 iunie a.c., la Pitesti, Sala Teatrului ”Alexandru Davilla”, Congres care va adopta o Rezolutie in sprijinul initiativei domniei sale.

 

 

Aurelian PAVELESCU,

Presedinte al Partidului National Taranesc Crestin Democrat

Comunicat de presa-Tesu Solomovici

CITEŞTE

”Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” Ioan 17:21

Sursa:

”Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” Ioan 17:21

papa-e-bartolomeo-89gr

CITEŞTE

Comunicat de presă

Sursa:

Partidul National Taranesc Crestin Democrat a depus pe data de 08.05.2015, Denunt penal, inregitrat la Directia Nationala Anticoruptie sub nr.8278/08.05.2015, in atentia D-nei Procuror Sef DNA, Laura Codruta Kovesi.
Denuntul este indreptat impotriva: SC Holzindustrie Schweighofer SRL; Presedintelui grupului corporatist cu sediul la Viena, Gerald Schweighofer; managerului pe Romania, Karl Schmid; precum si a diplomatilor si oamenilor politici si sefi de institutii publice de control, responsabili pentru marele ”jaf” al padurilor din Romania, prin taieri ilegale, la nivel generalizat.
Un asemenea fenomen, de ”jaf”, asupra uneia dintre cele mai importante resurse nationale, nu putea fi initiat si desfasurat decat printr-o actiune de coruptie la nivelul cel mai inalt al institutiilor politice si de control ale statului, prejudiciul fiind estimat la miliarde de euro. Exista indicii si probe neindoielnice, care au fost facute publice, cu privire la actele de coruptie mentionate in cuprinsul Denuntului penal, fara a exista nicio reactie la nivel institutional.
PNTCD solicita DNA sa declanseze, de indata, cercetari penale, dispunand, totodata, masuri asiguratorii, pentru ca actiunile de taieri ilegale si de prelucrare din produse de lemn provenite din furt sa inceteze, si sa fie trasi la raspundere penala cei vinovati.
PNTCD solicita tuturor partidelor politice, organizatiilor neguvernamentale, intregii societati romanesti, sa se solidarizeze impotriva caracatitei Holzindustrie Schweighofer si a coruptiei de stat, prin actiuni de protest in intreaga tara.
PNTCD a dus, in mod constant, o politica de deschidere si incurajare a investitiilor straine in Romania, pentru un cadru legislativ care sa asigure chiar si unele facilitati, dar reaua-credinta si activitatile de tip infractional sunt intolerabile. Acei investitori, care se vor dovedi a fi fost de rea-credinta, care au folosit mijloace de fraudare, la nivel institutional, trebuie sa paraseasca Romania!

 

BIROUL DE PRESĂ AL

PARTIDULUI NAŢIONAL ŢĂRĂNESC CREŞTIN  DEMOCRAT

 

CITEŞTE

PNȚCD: Țara și românii au nevoie de o politică decentă, bazată pe exemplul Seniorului Corneliu Coposu

Sursa: evz.ro

img-4504-465x390

Liderii PNȚCD au constat, după discuţiile purtate cu oamenii, că partidul pe care îl reprezintă poate fi alternativa celorlate construcții politice care au dovedit, în timp, că nu au fost capabile să găsească soluții reale pentru populaţie şi au atras atenţia că “ţara și românii au nevoie de o politică decentă, bazată pe exemplul Seniorului Corneliu Coposu”.

Prim-vicepreședintele PNȚCD, Vlad Moisescu, a participat,vineri, alături de candidatul creștin-democrat la Parlamentul European, Sebastian Bodu, și vicepreședintele partidului, parlamentarul Diana Tușa, la relansarea organizației PNȚCD Bihor, condusă de Alexandru Ichim.

„Sunt convins că la alegerile din 25 mai, PNȚCD Bihor va obține peste 7.000 de voturi. Foarte mulți oameni, tineri și mici întreprinzători, au dorit să vină lângă noi, pentru că doresc să adere la o doctrină politică nouă și la un partid care are o abordare onestă. Toți cei cu care am vorbit consideră că PNȚCD poate fi alternativa celorlate construcții politice care au dovedit, în timp, că nu au fost capabile să găsească soluții reale pentru aceste categorii ale populației,”, a declarat Alexandru ICHIM, președintele interimar al PNȚCD Bihor.

Candidatul PNȚCD, Sebastian Bodu, a vorbit și el despre decență. „Țara și românii au nevoie ca de aer de o politică decentă, bazată pe exemplul Seniorului Corneliu Coposu. Pe pilonii doctrinari promovați de Corneliu Coposu se poate construi un partid cu tineri care împărtățesc aceleași aspirații și speranțe de bine, aspirații bazate pe soluții reale, decență, onestitate și determinare.”.

CITEŞTE

PNŢCD își propune să obţină două mandate europene

Sursa: DIGI24

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat şi-a lansat în Oradea campania pentru alegerile europarlamentare. Tineri îmbrăcaţi în port popular ori cu tricouri purtând insigna partidului i-au anunţat pe orădeni că formaţiunea prinde viaţă din nou.

Candidatul partidului la alegerile europarlamentare Sebastian Bodu a declarat că PNŢCD îşi propune să fie o alternativă a actualelor forţe politice. Pentru aceasta se bazează pe decenţă şi pe principiile fondatorului partidului, Corneliu Coposu.

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat are 324 membri în Bihor şi îşi propune să obţină 7 mii de voturi din judeţ. Pentru a-şi atinge obiectivul propus, de două mandate în Parlamentul European, ţărăniştii vor avea nevoie să depăşească pragul de 5 la sută din voturi.

Sebastian Bodu, candidatul PNŢCD la alegerile europarlamentare: “Există o alternativă la actualul circ politic. Schimburile de replici derulate între preşedinte şi premier au coborât politica atât de jos, încât nu credeam că o să ajung să spun că chiar nu se mai poate.”

reporter: Orsolya Nagy
operator: Ciprian Platona

CITEŞTE

PNȚCD privește peste pragul electoral european și propune politica decenței și determinării

Sursa: bihorstiri.ro

pntcd-oradea

După o perioadă de zdruncinare și de scandaluri între cele două aripi care-și revendicau formațiunea, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) este acum în situația de a renaște sub conducerea lui Aurelian Pavelescu, de a se stabiliza și de a emite pretenții la minimum 2 locuri în Parlamentul European. În cadrul unei campanii naționale de relansare, vineri (9 mai), de Ziua Europei, o parte din greii PNȚCD de la București și liderul desemnat al filialei bihorene, Alexandru Ichim, s-au prezentat în fața presei orădene. După ședința Biroului Politic local al partidului, deputatul Diana Tușa, europarlamentarul-candidat Sebastian Bodu și prim-vicepreședintele Vlad Moisescu au prezentat ceea ce ei numesc „alternativă la actualul circ politic”.

Cu Coposu pe blazon
Fost șef al ANAF în Guvernul PDL, Sebastian Bodu consideră că țara și românii au nevoie ca de aer de o politică decentă, bazată pe exemplul regretatului Corneliu Coposu. Despre seniorul țărănist, eurodeputatul (locul 2 pe actuala listă a PNȚCD) spune că nu ar putea să se comporte nici ca președintele Traian Băsescu și nici ca premierul Victor Ponta. Bodu crede în noua sa familie politică și susține că pe pilonii doctrinari promovați de Coposu se poate construi un partid cu tineri care împărtășesc aceleași aspirații și speranțe. Deputatul european în funcție a precizat că PNȚCD se axează în această campanie pe mesaje vizând zona economică sau cea a familiei. A familiei tradiționale. Cu alte cuvinte, țărăniștii merg pe ideea protejării acesteia în fața „agresiunilor” care se încearcă pentru a lărgi (în mod neadecvat, crede Sebastian Bodu) principiul familiei.

Să trecem hopul (pragul) electoral
Fostul liberal Vlad Moisescu, fondator al Inițiativei România Liberală (IRL), a subliniat legământul pe care IRL și PNȚCD l-au agreat în vederea continuării căii spre Occident a țării, spre consilidarea apartenenței noastre la NATO și la Uniunea Europeană. Politicianul bucureștean a avut cuvinte de laudă la adresa liderului de moment al PNȚCD Bihor, descriindu-l pe Ichim drept un om care a reușit ca, în două luni de zile, să pună lucrurile pe picioare în județ. Iar Bihorul nu a mai excelat de multă vreme în materie de evenimente/acțiuni/prezență țărănistă, chiar dacă încă se mai știe despre vechiul sediu (din vremurile bune) de lângă Muzeul „Aurel Lazăr”. Moisescu i-a și trasat o sarcină pentru alegerile locale din 2016, an în care filiala ar trebui să „atace” cu multă voiciune competiția electorală. Cât despre alegerile care bat la ușă, europarlamentarele, targetul bihorean este de peste 7.000 de voturi. Fezabil, în opinia lui Alexandru Ichim, care se bazează pe feedback-ul primit de la oamenii din întreg județul, în mare parte scârbiți de partidele foarte prezente în această perioadă și de liderii lor. La general, PNȚCD speră să atingă pragul electoral, ceea ce va însemna din start 2 deputați în Parlamentul European. Deci Aurelian Pavelescu și Sebastian Bodu, dacă lucrurile merg bine.

Ideea e să vrei să faci
Provenind tot din PNL și exclusă pe motiv că, spune ea, nu a acceptat să tacă și nici capriciile unui singur om (n.b.: președintele Crin Antonescu), Diana Tușa e cunoscută bihorenilor care se uită des la televizor. Într-o vreme, a fost unul dintre principalii purtători de mesaje ai PNL. Acum deputat (independent) în legislativul național, politicianul spune că PNȚCD nu poate promite marea cu sarea deoarece o astfel de abordare nu e în concordanță cu principiile enunțate: decența și corectitudinea. „Poți să faci dacă vrei să faci!”, decretează Tușa, specificând că oamenii pe care țărăniștii îi propun pentru Parlamentul European sunt persoane care au dovedit deja că sunt capabili în meseriile lor, în mare parte în domeniul privat. Pe lista PNȚCD, în afară de Pavelescu și Bodu, mai apar nume precum universitarul Avram Fițiu (specialist în sectorul agro-alimentar), Gheorghe Iancu (fost Avocat al poporului) sau fostul deputat PDL Maria Stavrositu.

CITEŞTE

Înscrie-te în PNȚCD

Dacă vrei sa fii membru al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat descarcă această cerere de adeziune, completeaz-o, semneaz-o și mergi la cel mai apropiat sediu PNȚCD din localitatea ta.

Adresa de e-mail: secretariat@pntcd.ro

Cerere de adeziune

Presa despre noi


La multi ani, PNTCD!
Se implinesc azi 92 de ani de la fuziunea Partidului National Roman din Transilvania al lui Iuliu Maniu cu Partidul Taranesc al lui Ion Mihalache, la 10 octombrie 1926 luand fiinta Partidul National Taranesc. Radacinile PNTCD sunt, insa, cu mult mai vechi, atat in linia ardeleana, cat si a vechiului regat: Corneliu Coposu l-a considerat fondator pe Mitropolitul Ortodox al Ardealului, Andrei Saguna, Declaratia citita de acesta in 1848 la Marea Adunare de la Blaj fiind asumata ca act al partidului din Transilvania; deopotriva, figura lui Constantin Dobrescu Arges, fondatorul miscarii taraniste din Vechiul Regat in secolul al XIX-lea nu poate fi uitata.

De aceea data fuziunii reprezinta nu o intemeiere, ci o coagulare a doua forte politice care au unit o istorie. La multi ani, PNTCD!

12967430_1319763328038164_1400866242760097946_o


Citeşte


Un Weekend pentru Familie!
42758767_692106127818905_4483027013195530240_n
Citeşte


Sondaj făcut de americani în România
Dat publicității la data de 31.07.2018 Center for Insights in Survey Research (IRI), un centru de sociologie din SUA, care este un proiect al International Republican Institute a efectuat un studiu sociologic complex în România, una dintre teme fiind cea politică. În cadrul sondajului, oamenii au fost întrebați ”Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri cu cine ați vota?”. IRI împarte răspunsurile în două categorii: cei care își exprimă opțiunea de vot și cei care sigur vor merge la vot. Sondajul arată că PNȚCD-ul este o opțiune viabilă pentru electoratul românesc la viitoarele alegeri.

1

2

3

4

5

6

7

8

Sursa:http://www.iri.org/resource/romania-poll-majority-support-western-institutions-see-widespread-corruption


Citeşte

Facebook




© Copyright 2013 PNTCD

DECLARAȚIE

 

×