Acasă

PD se aruncă în prăpastie votând moţiunea PSD

info
Titlu: PD se aruncă în prăpastie votând moţiunea PSD
Autor: Ion Beuca | jurnal
Creat: 25.09.2007 - 13:53
Ultima actualizare: 26.09.2007 - 06:12
Tip document:  Comunicat
Comentarii: Comentariu nou
Acţiuni: send to friend
Statistici: 1001 afişări
imaginea utilizatorului Ion Beuca

Votând moţiunea PSD-istă, va recunoaşte PD-ul propriile greşeli comise în perioada în care s-a aflat la guvernare?. Se va debarasa PD-ul de programul cu care Alianţa D.A. a câştigat alegerile din anul 2004?.

PNŢCD Maramureş consideră că acestea sunt intrebările care trebuie să frământe minţile parlamentarilor PD-işti, în următoarea săptămână.

Citind textul moţiunii de cenzură, parlamentarii democraţi, vor gasi următoarele surprize, cu trimitere directă la Traian Băsescu şi la proprii miniştri:

„Majoritatea artificială, impusă împotriva voinţei electoratului în 2004 de către preşedintele Băsescu, s-a destrămat".

„Incompetenţa guvernului a condus la o proastă gestionare a fondurilor, şi aşa insuficiente, la care se adaugă şi criteriile politice de alocare a banilor la bugetele locale. Guvernele de dreapta au condamnat cu bunăştiinţă, premeditat, la subdezvoltare acele comunităţi locale în care existau primari PSD. Banii au fost alocaţi strict după criterii politice: eşti de la PNL sau PD, primeşti bani".

„Profesionalismul scăzut al miniştrilor de dreapta ai Educaţiei a făcut ca, după 2004, PSD, şi nu guvernul, să încerce să rezolve problemele structurale ale învăţământului românesc. A venit momentul ca banii alocaţi Educaţiei şi Cercetării să nu mai fie o simplă cheltuială bugetară, aşa cum au considerat miniştrii Miclea, Hârdău şi Adomniţei, ci o investiţie fundamentală într-o Românie competitivă. După preluarea guvernării, nu au existat minime preocupări pentru rezolvarea acestor probleme. Primul demers guvernamental, derulat într-un timp record, a fost politizarea în masă a sistemului, schimbarea pe criterii politice a inspectorilor generali, a inspectorilor şcolari, directori, funcţionari publici din minister şi din structurile acestuia, având drept efect bulversarea sistemului de învăţământ".

„Domeniul justiţiei este terenul în care relaţia contorsionată dintre PNL şi PD a produs poate cel mai mare rău în ultimii ani.Unul dintre punctele tari ale „reformei" Macovei şi ale aplicării acesteia de către Tudor Chiuariu a fost reprezentat de problema subordonării parchetelor şi a DNA faţă de ministrul Justiţiei".

„În 3 ani de guvernare, cabinetul condus de premierul Tăriceanu a uitat de promisiunile făcute în campania electorală, când anunţa creşteri spectaculoase de pensii. Iniţiativa PSD de creştere a pensiilor a fost respinsă în 2006 atât de Guvern cât şi de Parlament. Doar insistenţa parlamentarilor PSD a făcut ca actuala creştere a pensiilor să fie votată în Parlament. Pentru a reuşi acest lucru, PSD a trebuit să înfrângă atât rezistenţa premierului Tăriceanu, cât şi pe cea a preşedintelui Traian Băsescu".

„În ultimii 3 ani, creşterea preţurilor nu a fost însoţită de creşterea proporţională a salariilor şi pensiilor".

„În ultimii 3 ani, România s-a îndreptat într-o direcţie greşită. Creşterea economică înregistrată nu este rezultatul unei dezvoltări sănătoase, iar bunăstarea rezultată nu este împărţită echitabil."

Navigator

Navigator

Ştiri

Discuţii politice

Eşti membru sau aderent PNŢCD? Alătură-te nouă, înscrie-te pe lista de discuţii a membrilor PNŢCD. Vino să discutăm realităţile politice ale României şi ale partidului nostru.

Autentificare utilizatori