În partid
11.03.2010 · Mircea Popescu
Prim-vicepreşedintele PNŢ-CD, Aurelian Pavelescu, s-a aflat ieri în municipul Drobeta Turnu Severin, prilej cu care a susţinut o conferinţă de presă la sediul organizaţiei judeţene a acestei formaţiuni politice. Alături de el s-au mai aflat preşedintele PNŢ-CD Mehedinţi, Alexandru Enache, şi preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Marius Bălu, în acelaşi timp vicepreşedinte al PD-L Mehedinţi.
11 Noiembrie 2009 - 4:31pm — anonim
07.04.2008
La sfarsitul saptamanii trecute, membrii Partidului National Taranesc Crestin si Democrat (PNŢCD), filiala Iasi, s-au intalnit la Ateneul Tatarasi pentru a discuta despre reformarea partidului. La conferinta judeteana a partidului a participat si vicepresedintele PNŢCD, Vasile Lupu. Taranistii ieseni, nemultumiti de scorul inregistrat la alegeri, si-au propus depasirea pragului electoral pentru a readuce PNŢCD pe scena politica romaneasca.
25.02.2008
Femeile creştin democrate şi-au ales ieri conducerea în cadrul Conferinţei judeţene de alegeri a femeilor din PNŢCD Constanţa. La acţiune au participat, pe lîngă membrii reprezentativi de la nivel judeţean, preşedintele Organizaţiei de Femei din PNŢCD, Minerva Grama, şi vicepreşedintele Biroului Naţional, Virgil Petrescu.
La conferinţa judeţeană au fost prezenţi 109 delegaţi cu drept de vot din cei 130 care ar fi trebuit să îşi îşi exprime votul. Moţiunea Ceraselei Cozos - "Femeile creştin democrate, garantul promovării principiilor şi moralităţii în politică" a fost votată cu 103 voturi pentru, trei împotrivă, iar trei au fost nule.
02.10.2007 · Sorin Szabo
La doar două zile de la adunarea generală a PNŢCD Arad, conducerea partidului a început aplicarea proiectelor discutate. Ţărăniştii, la fel ca liberalii, au luat foarte în serios discuţiile privind o eventuală alianţă de dreapta pentru alegerile naţionale, cât şi locale.
01.10.2007 · Simion Todoca
La alegerile de sâmbătă, ţărăniştii arădeni l-au ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale pe Cosmin Galu.
Rezultatul era previzibil, din moment ce Galu a fost singurul candidat, pe baza moţiunii „Arad, 2008”, referitoare la alegerile locale de anul viitor.
Echipa pe care o va avea la dispoziţie noul preşedinte cuprinde mulţi tineri, care vor lucra alături de el, pentru atingerea obiectivului, respectiv realizarea unui scor bun la alegerile locale.
Vicepreşedinţi au fost aleşi: Anca Vesa, Gheorghe Neamţu, Octavian Miclea, Mario Stoica şi Roland Unterweger, iar secretar, Mircea Răduţiu.
12.07.2007
Organizaţia judeţeană a PNŢCD Constanţa continuă programul de deplasări în teritoriu pentru pregătirea filialelor din judeţ pentru alegerile europarlamentare din toamnă. Preşedintele interimar al PNŢCD Constanţa, Tudorel Chesoi, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu primarul din comuna Corbu, filiala locală va primi un sediu pentru partid.
09.07.2007
○ Fără să piardă timpul, Miluţ a forţat alegerile judeţene
Moscu şi-a dat definitivatul
La parterul unei şcoli de şoferi, aproape treizeci de ţărănişti au hotărât să o ia de la început. Aşa, cel puţin, se numeşte moţiunea prezentată de noul preşedinte, Ştefan Moscu: „Un nou început".
Ştefan Moscu este noul preşedinte al PNŢCD Tulcea, votat în unanimitate de membrii PNŢCD prezenţi pe data de 7 iulie 2007, la Conferinţa judeţeană de alegeri. Moţiunea susţinută de Ştefan Moscu numită "Un nou început" prevede soluţii pentru reorganizarea organizaţiei şi atragerea de noi membri.
07.07.2007
Membrii filialei judeţene a PNŢCD şi-au desemnat, sâmbătă, o nouă conducere, transmite corespondentul ROMPRES.
Astfel, noul preşedinte a devenit Ştefan Moscu, membru al partidului din 1997, care, odată cu preluarea noii funcţii, şi-a propus reorganizarea organizaţiei judeţene a partidului.