Comunicat de presă: PNȚCD sesizează Avocatul Poporului
Conducerea Partidului Național Țărănesc Creștin- Democrat a sesizat instituția Avocatului Poporului cu privire la neconstituționalitatea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2014.
Experții Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat au descoperit inadvertențele dintre titlul și conținutul OUG-ului respectiv, dovadă a incompetenței și a incoerenței actualei guvernări.
În cauză, ordonanţa de urgenţă a Guvernului a încălcat principiul transparenţei decizionale în administraţia publică, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului obligativităţii constituţionale a supremaţiei legii, reglementat de art.1 alin.(5) din Constituţie şi, pe cale de consecinţă, principiul statului de drept reglementat în art.1 alin.(3) din Legea fundamentală.
De asemenea, a fost încălcat dreptul fundamental al cetăţeanului de fi informat în prealabil emiterii unui act normativ, reglementat în art.31 din Constituţie. În acelaşi timp, au fost ignorate şi prevederile art.30 din Constituţie, pentru că cetăţeanul nefiind informat nu a putut să îşi exprime un punct de vedere în legătură cu ordonanţa de urgenţă criticată.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului criticată de neconstituţionalitate a încălcat, în acelaşi timp, şi prevederile art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a Consiliului Europei, precum şi toată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la informaţie.
Faţă de cele de mai sus, şi mai ales faţă de faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.27/2014 au fost încălcate dreptul fundamental la informaţie şi libertatea de exprimare, se impune sesizarea de către Avocatul Poporului a Curţii Constituţionale, cu neconstituţionalitatea acestui act normativ care este neconform prevederilor art.1 alin.(3) şi (5), art.30 şi art.31 din Constituţie.
O bună guvernare este o guvernare în care respectul față de lege și coerența sunt criterii sine qua non. Iar PNȚCD, loial tradiției sale istorice, își asumă din Opoziție, rolul de supraveghetor activ al guvernării.
Președinte Aurelian Pavelescu
Vicepreședinte Profesor Dr. Gheorghe Iancu